Ce este managementul clasei, care sunt scopurile lui, de ce este nevoie de el?
Meseria de învăţător sau de profesor urmăreşte obiective deosebite: pregătirea copiilor şi adolescenţilor din punct de vedere academic dar şi pregătirea lor pentru viaţă. Schimbările continue care apar în mediul social, particularităţile curriculumului, diferenţele individuale între copii, fac ca această muncă să fie una provocatoare şi solicitantă în acelaşi timp.
A face managementul clasei înseamnă a utiliza un set de instrumente de gestionare a relaţiilor dintre profesori şi elevi pe de o parte, şi dintre elevi pe de altă parte. Acest set de instrumente este oferit profesorilor şi învăţătorilor pentru a le facilita munca şi pentru a-i ajuta să construiască un mediu de muncă sănătos.
Utilizarea acestor instrumente la clasă urmăreşte doua scopuri egale ca importanţă:
Un prim scop este de a asigura reducerea stresului pe care îl presupune munca în şcoală, prin gestionarea eficientă a problemelor de disciplină şi a relaţiei cu elevii.
Un al doilea scop este de a proteja sănătatea emoţională a copiilor şi a le asigura dezvoltarea armonioasă. Acest aspect este deosebit de important deoarece problemele emoţionale determină problemele de comportament; cele mai multe dintre comportamentele violente şi situaţiile de indisciplină cu care ne confruntăm în mediul şcolar se datorează acestor probleme emoţionale.
Un management al clasei care asigură protejarea sănătăţii emoţionale a elevilor şi reducerea problemelor de disciplină contribuie la dezvoltarea unui mediu de muncă sănătos, mai puţin stresant şi solicitant. Un mediu de muncă sănătos este o resursă importantă pentru optimizarea procesului instructiv, pentru protejarea şi menţinerea sănătăţii şi calităţii vieţii profesorilor şi învăţătorilor.
Problemele de disciplină tot mai frecvente şi dificultatea gestionării lor sunt importante surse de stres la locul de muncă. Multe situaţiile care apar fac dificilă interacţiunea cu elevii şi scad eficienţa activităţii didactice. Studiile de sănătate ocupaţională arată că activitatea didactică în şcoli este însoţită de un nivel foarte ridicat al stresului. Stresul afectează sănătatea fizică, modul în care ne simţim, modul în care ne comportăm, precum şi capacitatea noastră de a ne concentra atenţia sau de a lua decizii. 40% dintre profesorii care au participat la un studiu realizat de National Association of Head Teachers (UK, mai 2000) au declarat că au primit consultaţii şi asistenţă medicală pe probleme de sănătate legate de stres; 25% au declarat că au simptome depresive, oboseală, cronică, stări de tensiune şi iritabilitate, insomnie, ca urmare a stresului de la locul de muncă.
Stresul şi simptomele stresului reprezintă un indicator al problemelor care ţin de caracteristicile mediului de muncă. Dacă utilizăm metode de disciplinare care asigură un mediu de muncă sănătos putem reduce şi preveni stresul.
Puteţi să vă evaluaţi propriul nivel de stres, bifând ceea ce vi se potriveşte din lista de mai jos. Cu cât bifaţi mai multe simptome ale stresului, cu atât nivelul dvs. de stres este mai ridicat:
|
Simptome la nivel fizic
Oboseală;
Dureri de cap; Insomnie;
Dureri musculare (mai ales la nivelul umerilor şi spatelui);
Palpitaţii;
Dureri în piept;
Crampe abdominale; Ameţeală;
Tremurături;
Mâini, picioare reci;
Transpiraţie sau bufeuri de căldură;
Răceli frecvente; |
Simptome la nivel comportamental
Mers continuu (nu poţi sta jos);
Agitaţie motorie;
Ticuri nervoase (bătut din picior sau cu degetele de la mână);
Mâncat frecvent; Fumat;
Plâns;
Ridicarea vocii „din senin” (în viaţa personală);
Aruncat lucruri; |
|
Simptome la nivel mental Scăderea capacităţii de concentrare şi de memorare; Confuzii mentale; Lapsusuri; Pierderea simţului umorului; Indecizie. |
Simptome la nivel emoţional Anxietate; Nervozitate; Deprimare; Furie; Îngrijorare; Iritabilitate; Pierderea răbdării; |
Sănătatea emoţională (modul în care ne simţim, capacitatea de a fi atenţi la nevoile noastre şi ale celorlalţi şi de a răspunde la ele) este un instrument foarte important în activitatea didactică. Ca urmare, reducerea stresului la locul de muncă şi protejarea sănătăţii emoţionale a profesorilor şi învăţătorilor reprezintă o prioritate pentru buna desfăşurare a procesului de predare-învăţare şi educare a copiilor pentru viaţă.
Studiile de psihologie arată că problemele de disciplină din clasă sunt sursa de stres cea mai semnificativă pentru profesori şi învăţători. Aceste studii arată că principalele efecte negative asupra sănătăţii noastre emoţionale şi a stării de bine se datorează faptului că este extrem de dificil să îi disciplinăm pe elevi aşa cum am dori. Ca urmare, instrumentele care ar face posibilă disciplinarea eficientă a elevilor, care să asigure reducerea problemelor de disciplină pe termen lung, ar reprezenta un bun instrument de management al stresului pentru profesori şi învăţători.
Este util pentru profesori şi învăţători să înveţe metode noi de a face managementul clasei pentru că:
în acest moment mulţi profesori se confruntă cu probleme de disciplinare (sarcini care nu sunt îndeplinite de elevi, comportamente agresive sau de perturbare a celorlalţi elevi etc.):
- care afectează mediul de învăţare;
- care cresc nivelul stresului la locul de muncă şi afectează sănătatea emoţională şi funcţionarea în viaţa de zi cu zi a cadrelor didactice;
- pentru gestionarea cărora se consumă foarte mult timp din cadrul unei ore de clasă;
- la care metodele de gestionare care sunt cel mai frecvent aplicate au efecte secundare negative;
- care, nerezolvate într-o modalitate benefică, pot afecta sănătatea emoţională a copiilor;
- lipsa unor metode de disciplinare conduce către apariţia şi menţinerea unor probleme de comportament la elevi şi a unui mediu de muncă deosebit de stresant.
Ce este „disciplinarea”? Obiective ale disciplinării. Activităţi pentru
atingerea acestor obiective.
De multe ori termenul de „disciplinare” este folosit doar pentru a denumi modalitatea de a rezolva problemele de comportament ale copiilor, acasă sau la şcoală. Sensul acestui cuvânt este mult mai larg şi se referă la un proces continuu de învăţare, prin care copilul este pregătit pentru gestionarea propriilor resurse (comportamente, cunoştinţe, abilităţi).
Un sistem de disciplinare eficient cuprinde 3 elemente:
1. un mediu de învăţare caracterizat prin relaţii pozitive, de încredere, între profesor şi elevi, şi între elevi;
2. metode de dezvoltare şi încurajare sistematică a comportamentelor dezirabile (abordare proactivă a disciplinării);
3. metode de diminuare sau eliminare a comportamentelor indezirabile sau ineficiente (abordare reactivă a disciplinării).
Fiecare din aceste elemente trebuie să funcţioneze dacă dorim ca disciplinarea să determine îmbunătăţirea comportamentelor elevului. Studiile educaţionale oferă metode pentru fiecare din cele 3 obiective. Abordarea fiecăruia din cele 3 elemente trebuie adaptată în funcţie de vârsta copilului şi de abilităţile lui de a-şi regla comportamentul şi de a-şi asuma responsabilităţi.
Prin urmare:
A DISCIPLINA = înseamnă a sprijini elevii să înveţe comportamente noi, dezirabile, a-i ajuta să-şi dezvolte competenţe şi simţul responsabilităţii propriilor acţiuni.
Cum definim corect o problemă de disciplină
Cum definim o problemă de disciplină?
Când apar comportamente problematice
Chiar dacă am stabilit de la început reguli ale clasei, rutini, o relaţie foarte deschisă cu copiii, este normal să apară comportamente problematice. Chiar şi într-un mediu pozitiv de învăţare adulţii stabilesc limite care nu sunt pe placul elevilor.
Paşi în gestionarea comportamentelor problematice:
Primul pas: definirea comportamentelor
Fiecare profesor sau învăţător poate identifica cu uşurinţa probleme de disci-plină, precum agresivitate, refuz, sfidare, ignorare etc. Aceste probleme împiedică desfăşurarea optimă a orelor de clasă şi eficienţa învăţării.
De multe ori, soluţionarea acestor probleme este dificilă deoarece sub denumirea acestor probleme se “ascund” mai multe aspecte care trebuie gestionate. De exemplu, spunem că ne confruntăm cu probleme de agresivitate, atunci când avem în clasă copii care scuipă colegii, care îi îmbrâncesc pe ceilalţi în pauze, care înjură sau care îi ameninţă pe colegi sau pe profesori. Ca urmare, reducerea frecvenţei problemelor de agresivitate este un proces dificil atât timp cât dorim să construim o strategie de reducere a agresivităţii, dar nu abordăm pe rând comportamentele pe care le observăm la copii şi pe care le reunim sub denumirea de agresivitate.
Prima etapă în rezolvarea acestor probleme de disciplinare este definirea lor specifică, adică identificarea comportamentelor problemă, care se doresc a fi remise sau eliminate.
Această etapă se numeşte operaţionalizarea problemei şi presupune identifi-carea comportamentelor pe care un elev le face şi care sunt ţinta modificării. Psihologia comportamentală şi instrumentele de management al clasei ne oferă metode de modificare a comportamentelor problematice, dar nu ne oferă metode de ameliorare a unor probleme vag definite precum agresivitate, indisciplină, neatenţie.
Ca urmare, pentru fiecare situaţie problematică trebuie identificate comportamentele care apar şi care ne fac să punem diferite etichete (obraznic, neatent etc.) atunci când le observăm.
Dezavantaje în folosirea etichetelor (probleme definite vag)
în procesul de management al clasei
1. Etichetele nu ghidează intervenţia pentru soluţionarea problemei, deoarece sunt ambigue: ele pot însemna lucruri diferite pentru diferite persoane. Exemplu: agresiv pentru o persoană poate însemna că înjură pe ceilalţi, pentru altă persoană înseamnă că trânteşte obiecte. Ca urmare dacă spunem că un elev este agresiv nu vom şti ce anume trebuie făcut: gestionată relaţia lui cu colegii sau modul în care el interacţionează cu obiectele.
2. Etichetele sunt folosite în mod eronat ca explicaţii pentru comportamen-tele problematice şi descurajează intervenţia pentru rezolvarea problemei. Exemplu: spunem că un elev trânteşte caietul pentru că este agresiv şi este agresiv pentru că trânteşte caietul (definiţie circulară). În această situaţie suntem tentaţi să considerăm că nu există nici o soluţie pentru modificarea acestui comportament agresiv (trânteşte caietul), deoarece el se datorează faptului că elevul este agresiv. Etichetele pot fi folosite pentru a denumi o clasă de comportamente, dar aceste comportamente trebuie identificate şi descrise specific atunci când se doreşte modificarea lor.
3. Etichetele aplicate elevului în urma observării mai multor comportamente devin o etichetă pentru persoană.
Exemplu: elevul obraznic (etichetă ce desemnează elevul la care au fost observate
următoarele comportamente: răspunde neîntrebat, vorbeşte cu colegii în timpul orei, încalcă regulile clasei), elevul dezordonat (etichetă ce desemnează elevul la care au fost observate următoarele comportamente: foloseşte un singur caiet pentru mai multe discipline, are caietele pătate). Aplicarea unei etichete negative unui elev determină generalizarea opiniei negative asupra acelui elev.
Exemplu:
Dacă spunem că un elev este obraznic, vom fi tentaţi să observam mai degrabă şi alte comportamente negative ale elevului, să considerăm negative comportamente neutre (merge să ude buretele sau cere o lămurire colegului de bancă) sau să facem judecăţi sau predicţii negative legate de acel elev (x nu va reuşi, nu îi cer lui x, nu am încredere în el, pentru că e obraznic). În acest fel, etichetele aplicate persoanei scad probabilitatea modificării comportamentelor sale nedorite şi cresc probabilitatea deteriorării relaţiei dintre profesor şi elev.
Beneficii aduse de definirea concretă a comportamentelor
în procesul de management al clasei
1. Comportamentele sunt obiective şi măsurabile. Mai multe persoane care observă aceeaşi situaţie, pot înregistra şi fi de acord în legătură cu apariţia comportamentului problematic şi caracteristicile lui: frecvenţă, durată, intensitate, latenţă. Acest aspect reduce ambiguitatea situaţiei, divergenţele de opinie dintre profesori sau dintre profesori şi părinţi.
2. Identificarea şi descrierea specifică a unui comportament permite identificarea cauzelor comportamentului şi construirea unei strategii de intervenţie pentru modificarea lui şi ameliorarea problemei de disciplină.
3. Identificarea specifică a comportamentelor problematice permite menţinerea relaţiei pozitive dintre elev şi profesor, deoarece permite distincţia între com-portament şi persoană; ceea ce reprezintă o problemă este comportamentul şi nu persoana care l-a produs. Dacă persoana ar fi problema asta înseamnă că indiferent de comportamentele pe care le face aceasta ar reprezenta o problemă în continuare, iar acest lucru nu se întâmplă în situaţiile în care comportamentul se schimbă.
Exemplu:
Un copil “problemă”, nu mai reprezintă o problemă pentru profesor atunci când îşi face temele, răspunde corect la întrebări, răspunde doar când este numit, adică atunci când nu mai fce comportamentele nedorit.