Autocunoașterea este o componenta de baza a inteligenței noastre emoționale. Ea se dezvolta odată cu vârsta si cu experiențele prin care trecem. Pe măsură ce persoana avansează în vârsta, dobândește o capacitate mai mare si mai acurata de a se cunoaște pe sine. Cu toate ca, niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaștem pe noi înșine in totalitate. Cunoașterea de sine nu este un proces care se încheie odată cu adolescenta sau tinerețea, pentru că, așa cum spunea Proust: „Adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi.”

Autocunoașterea are o importanță particulară în dezvoltarea personală. Procesul de autocunoaștere este mai semnificativ decât luarea la cunoștință a rezultatelor evaluărilor psiho-diagnostice sau aprecierilor externe, pentru că autocunoaștere înseamnă confruntarea impresiilor despre sine cu cele ale altora și extragerea unei concluzii realiste, punerea în balanță a realizărilor personale, potențialităților, calităților și trăsăturilor individuale de care individul este conștient că le are și le poate pune în valoare.

Citește mai mult: Autocunoaștere și dezvoltare personală

Ce reprezintă o practică bună?

O “bună practică” poate fi definită:

Criteriile de identificare a bunelor practici

Următorul set de criterii a stat la baza identificării bunelor practici privind participarea comunităţii, familiei/ a părinţilor la parteneriatul educativ cu şcoala (adaptat după Hancock, J. 2003.  Scaling-up for increased impact of development practice: Issues and options in support of the implementation of the World Bank's Rural Strategy. Rural Strategy  Working Paper, World Bank, Washington D.C.). Cele șapte criterii sunt utilizate ca o listă de control pentru bune practici:  

Citește mai mult: Bune practici privind dezvoltarea setului de indicatori ai stării de bine a elevilor în școală...

Educaţia prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i in contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură.

Activitatea extraşcolară este segmentul de educaţie, care asigură în mare parte transferul de cunoştinţe, acumulate de către elevi în cadrul programului standard de ore obligatorii (curriculum formal) în practică, ceea ce oferă elevului deprinderi practice de a implementa în practică cunoştinţele teoretice acumulate. 

Citește mai mult: ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE – ASPECTE GENERALE

Trecerea de la tradiţie la inovaţie, personalizarea actului educațional prin diversificarea metodelor interactive, adaptarea curriculumului şcolii la mediul socio-cultural, aplicarea teoriei inteligenţelor multiple pentru a diversifica abilităţile specifice de a interacţiona eficient cu lumea, constituie puncte de reper în abordarea diferenţiată a conţinutului învăţământului, în cunoaşterea elevilor şi a disponibilităţilor acestora pentru învăţare. 

De-a lungul timpului, noţiunea de inteligenţă a fost de cele mai multe ori interpretată ca fiind echivalentă conceptului de gândire, însă chiar semnificaţia termenului (inteligenţă provine de la latinescul ”intelligentia”, care reuneşte două înţelesuri: a discerne/а discrimina şi a lega) sugerează faptul că inteligenţa depăşeşte gândirea.

În timp ce gândirea se limitează la stabilirea relaţiilor între însuşirile esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor, inteligenţa merge mai departe şi stabileşte legături, relaţii între relaţii.

Citește mai mult: CREȘTEREA CALITĂȚII ACTULUI EDUCAȚIONAL ȘI TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE