Incluziunea, a fost multa vreme percepută drept fază de integrare  a copiilor cu cerinţe educative speciale (CES).

Într-o abordare mai nouă, incluziunea se referă la o altă manieră de abordare a educaţiei pentru toţi.

Observaţiile la nivelul activitatii de la clasă confirmă faptul ca nu toţi copiii pot face faţă în mod susţinut şi performant cerinţelor şcolare, dar că, în acelaşi timp, folosind metodele adecvate de predare – învăţare – evaluare şi respectând ritmul propriu de activitate al fiecărui copil, toţi elevii pot înregistra progrese şcolare, uneori acestea fiind mult peste aşteptările iniţiale.

Cauze și efecte

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.

 Cele mai grave şi mai frecvente acte de devianţă şcolară sunt: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.

 Fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, toxicomania şi suicidul sunt conduite evazioniste – apărări deghizate -, în timp ce vandalismul şi conduitele violente sunt apărări deschise.

Absenteismul şcolar este definit ca o problemă socială, fiind explicat mai mult prin caracteristicile mediului de provenienţă şi apărând mult mai frecvent în mediul urban şi în familiile sărace. Conceptul este pus deseori în legătură cu cel de «fuga de la şcoală » (chiulul), care, asimilând fobia şcolară, este interpretat ca o problemă emoţională.

COMUNICARE INSTITUTIONALA- COMUNICAREA NOTIUNI DE BAZA

                                                       

Comunicarea organizaţională

Comunicarea organizaţională este diciplina care se ocupă cu studiul proceselor de comunicare în cadrul contextului organizaţional.

Totuşi chiar în context organizaţional termenul nu este folosit în sens de „disciplina”, ci se face referire la una sau mai multe din următoarele clase:

  • comunicarea interpersonală directă sau mediată dintre membrii organizaţiei: angajaţi, manageri, specialişti, colaboratori;
  • comunicarea dintre structuri organizaţionale: între departamente, divizii, filiale, direcţii, compartimente;
  • maniera prin care organizaţia abstractizată comunică prin transmitere de semnificaţii către proprii angajaţi, către clienţi şi către alte organizaţii: prin politici de personal, marketing intern, publicitate, comunicare publică, politici de piaţă;

 

La nivel naţional, in Romania, 36% dintre şcoli şi grădiniţe, majoritatea din zonele rurale, se confruntă cu probleme educaţionale grave şi foarte grave.

 

Efectele acestei situaţii ar fi riscul crescut de abandon şcolar, o pondere mare de cadre didactice necalificate şi un grad ridicat de marginalizare a localităţilor.

 

 

Factorii de risc (anexa 4 a O.M. 6517/2012 privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calitătii educatiei în învătământul preuniversitar):

 

1. Nivelul de educatie al familiei;

 

2. Nivelul economic al familiei;

 

3. Componenta familiei;

 

4. Timpul mediu de deplasare la scoala;

 

5. Proportia grupurilor vulnerabile;

 

6. Participarea cadrelor didactice la programe de formare continua;

 

7. Mobilitatea cadrelor didactice;